Cât o să-L tot iertăm pe Dumnezeu?

„Cum se face că într-o vreme de închideri conceptuale tot mai rigide, oameni cu nume ca Solomon Marcus, Henri Wald și alții au reușit să impună deschideri de orizonturi ideatice remarcate și atât de amplificate în lumea largă, încât chiar regimul odioasei ideologii absolutist căuta să se fălească cu ele”.

Henri Wald a răspuns cu eleganța-i binecunoscută: „Întrebarea aceasta poate fi extinsă și adâncită. Mi-a mai fost pusă, în felul următor: De ce evreii au fost în număr atât de mare la stânga și nu la dreapta? Evrei de dreapta au fost, dar erau bogătași, nu gânditori. De ce gânditorii, scriitorii au fost de stânga sau apropiați de ea? Răspunsul nu e ușor, dar un început de răspuns ar putea fi faptul că evreii au fost întotdeauna preocupați de viitor. Mentalitatea evreului era totdeauna fandată spre viitor pentru că prezentul îl nemulțumea, dacă nu cumva îl amenința (…) Viitorul a fost cel mai evreiesc moment al timpului de aproape 4.000 de ani încoace”.

Henri Wald n-a vorbit despre profitori (de toate etniile). Timpul lor a fost și este mereu prezentul.

La profitori se referă, într-un pasaj crunt, Ion D. Sîrbu (Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, vol.I, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1991, pag. 99-100): „Prietenul meu Sommer îmi spune: . Undeva, are dreptate; doar că, între 1945-1960, în timp ce cărturarii noștri erau dați afară de peste tot (mulți dintre ei duși la canal sau Sighet) întreaga presă stalinistă, filosofia ocupanților, agitația și propaganda noii religii, teatrul, filmul, cadrele din cultură, creierele din securitate fuseseră umplute până la refuz de fiii neamului prin excelență victimă a fascismului. Răzbunare? Tâmpenie? Mafie Herzl-ționistă? Nu știu. Știu că a existat o ofensivă ideologică, paralelă cu sovromurile. Dar mult mai dureoasă. Acum, uitându-mă în ochii triști ai prietenului meu, aș dori să știu care a fost momentul în care această puternică și internatională forță care este evreimea de stânga și-a retras acțiunile investite de peste o sută de ani în Marx și Manifestul său. Acum suntem alături, doar că el are asigurat un pașaport spre Israel pe când eu nu am nici măcar pe cel din cimitir. Dar mă bucur că în fața veșniciei suntem alături și frați”.

Post Scriptum. Pentru dr. lecter, episodul cu Belu Zilber, povestit de un martor – Henri Wald (Op.cit. pag. 84): „Belu a deschis cursul lui (devenise, pentru scurtă vreme, înainte de a fi arestat în lotul Pătrășcanu, titular al catedrei de Economie a Universității din București, n.m.) cred că în octombrie 1945. Eram acolo, lângă Barbu Câmpina, Lucrețiu Pătrășcanu ș.a. Belu a făcut o lecție strălucită începându-și cursul de economie invers decât a început Marx, în Capitalul, pentru că, spunea el, voia să-l facă mult mai pedagogic. Explica ce înseamnă venitul national și voia, cum a fi spus Comenius, prin cercuri concentrice din ce în ce mai mici, să ajungă în final la idea de marfă, la ideea de valoare. Și-a încheiat lecția cu următoarea frază care cred că a făcut ocolul Europei – Sala a înlemnit”.